Elev sau Copil? Cum Împăcăm Cele Două Roluri și Tratăm FOMO în Familie
Te uiți la cel mic și uneori vezi doar un carnet de note ambulant, teme neterminate și un viitor care trebuie planificat la milimetru. Alteori, vezi genunchi juliți, râsete zgomotoase și nevoia acută de o îmbrățișare. Marea provocare a părintelui modern este să navigheze cu grație diferența elev copil, fără să piardă contactul cu realitatea. Dacă forțăm prea tare pedala rolului de “elev”, riscăm să creștem un mic robot. Dacă neglijăm educația sub pretextul “lăsați copilul să fie copil”, ne temem de irelevanță. Această frică – la noi, dar și la ei – ne transformă serile în câmpuri de luptă. Hai să desfacem acest ghem de anxietăți, chiar aici, în inima agitației urbane din București.
Când Ghiozdanul Devine Mai Greu Decât Copilăria
Să clarificăm un lucru: copilul tău este copil 24/7. Elev este doar câteva ore pe zi (deși uneori pare că temele durează o eternitate). Confuzia apare când noi, adulții, începem să iubim condiționat performanța școlară a copilului.
Conform teoriei sistemelor ecologice propuse de Urie Bronfenbrenner, dezvoltarea umană este profund influențată de interacțiunea dintre diferitele medii (familie, școală). Când granițele se șterg și casa devine doar o “anexă a școlii” unde se verifică temele, copilul pierde spațiul de siguranță emoțională. El trebuie să știe că, indiferent de nota la matematică, acasă este iubit pentru cine este, nu pentru ce a produs.
Riscul major? Atunci când identitatea de “elev” o canibalizează pe cea de “copil”, apare anxietatea de performanță. Copilul începe să creadă că valoarea sa umană este egală cu media generală.
FOMO la Părinți: “Dacă nu face robotică, pian și înot, va eșua în viață?”
Fear Of Missing Out (FOMO) la părinți este boala secolului XXI. Te uiți pe grupul de WhatsApp al clasei și vezi că Popescu merge la trei olimpiade, iar Ionescu face scrimă de performanță. Brusc, te simți un părinte neglijent. “Oare al meu rămâne în urmă?”
Această mentalitate de tip “listă de cumpărături” aplicată educației este toxică. Profesorul Mircea Miclea subliniază adesea importanța disciplinei emoționale și a rezilienței în fața simplului “knowledge stuffing” (îndesarea de cunoștințe). Un copil suprastimulat nu este neapărat un copil mai deștept, ci doar unul mai obosit.
Ești un părinte care suferă de FOMO?
- Compararea constantă: Îți întrebi copilul “Dar X ce notă a luat?” înainte să-l întrebi “Tu cum te simți?”.
- Agenda plină ochi: Copilul tău are mai multe întâlniri în calendar decât un CEO din Pipera.
- Anxietatea viitorului: Te gândești la admiterea la liceu când copilul este abia în clasa a III-a.
- Validarea externă: Simți o mândrie personală exagerată (sau rușine) bazată exclusiv pe reușitele/eșecurile copilului.
Dacă ai răspuns cu DA, s-ar putea să suferi de FOMO!
FOMO la Copii: De la “Toți au telefon” la “Toți merg la petrecere”
La copii, FOMO se manifestă prin dorința disperată de apartenență. Nu vor neapărat noul gadget pentru funcțiile lui, ci pentru că “toți ceilalți îl au”. Este biletul lor de intrare în trib.
Aici intervine teoria inteligențelor multiple a lui Howard Gardner. Nu toți copiii trebuie să fie la fel. Rolul nostru este să le explicăm că unicitatea lor este un atu, nu un defect. Dacă toți colegii joacă Fortnite, dar copilul tău este fascinat de insecte, încurajează-i pasiunea, nu conformismul.
Ce facem dacă întălnim următoarele situații:
-
Scenariul “Cursul Opțional”: Vrea să se lase de pian pentru că prietenii s-au apucat de karate, deși iubește muzica.
Reacție: Discută despre motivație. E dorința de a fi cu grupul sau chiar îi place sportul? Negociază o perioadă de probă, nu o schimbare bruscă. -
Scenariul “Petrecerea Ratată”: Nu poate merge la un eveniment din motive obiective și simte că lumea s-a sfârșit.
Reacție: Nu minimiza (“Lasă că mai sunt petreceri”). Ajută-l să-și gestioneze frustrarea. Este o lecție vitală despre alegeri și limite. -
Scenariul “Grupul de Prieteni Schimbat” Revine de la școală trist pentru că prietenii apropiați au început să petreacă timpul cu un alt grup. Spune că se simte exclus și că nu mai știe unde se potrivește.
Reacție: Asculți fără să minimizezi trăirea. Îl ajuți să identifice emoția predominanta și să înțeleagă că schimbările de grup sunt normale la vârsta lui. Îl încurajezi să propună o activitate simplă cu unul dintre prietenii vechi, nu cu tot grupul. Scopul este să își recapete sentimentul de apartenență fără să intre într-o competiție pentru validare.
Cum Tratăm Nevoia de “Mai Mult”?
Secretul nu este să faci mai mult, ci să faci ce trebuie. Elimină zgomotul de fond. Dacă locuiești în București, știi că a traversa orașul pentru un curs de 45 de minute nu este mereu o investiție bună de timp. Timpul liber nestructurat – plictiseala, cum îi spunem noi – este esențial pentru creativitate. Un copil care știe să se joace singur este un viitor adult care nu va depinde de alții pentru a fi fericit.
Aplicați regula “Unul pentru minte, unul pentru trup, unul pentru suflet”. O activitate academică, un sport și ceva pur recreativ. Atât. Restul e timp de “fiind copil”.
Așadar…
- Copilul este o persoană, elevul este un rol. Iubește persoana, ghidează rolul.
- FOMO la părinți se tratează prin focus pe nevoile reale ale propriului copil, nu pe vitrina vecinului.
- FOMO la copii se tratează prin validare emoțională și construirea unei identități puternice, independente de grup.
- Mai puțin poate însemna mai mult. O minte odihnită învață mai bine decât una suprasolicitată.
Echilibrul dintre performanța academică și bucuria copilăriei nu este o utopie, ci o alegere zilnică de prioritizare. La Școala Gimnazială “Pick Me Academy”, înțelegem că excelența nu vine din presiune, ci din curiozitate și dintr-un mediu care vede copilul din spatele elevului.
Despre autor
Denis-Ileana Popescu este fondatoarea Școlii Gimnaziale “Pick Me Academy”. Lucrează zilnic cu elevi, profesori și părinți și sprijină dezvoltarea copiilor prin programe de educație emoțională și abordări personalizate. Experiența practică o ajută să explice diferența dintre rolul de elev și nevoile reale ale copilului.